CANTONAMENT DE TENIS DE MASĂ LA VIȘEU DE SUS

În perioada 15 – 22 Iulie 2017, Asociaţia Club Sportiv D.S.A. Cluj-Napoca, sprijinită de Primăria şi viceprimarul din Vişeul de Sus, a organizat un cantonament de tenis de masă pentru sportivi cu dizabilităţi în vederea pregătirii pentru Campionatele Europene care vor avea loc în Slovenia la începutul lunii octombrie. La acest cantonament au participat sportivii paralimpici ai Asociaţiei Club Sportiv D.S.A. Cluj-Napoca, sportivi de la Centrul Olimpic de Tenis de Masă Bistriţa şi sportivi de la CSM Cluj-Napoca, dar şi câţiva tineri amatori ai tenisului de masă din Vişeul de Sus.